Jurnalul unui (Ne)Muritor: мая 2011

31 мая 2011 г.

Creatură păcătoasă -sfîntă

Căci toţi au păcătuit ,şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu

Sunt creat din lut ,un păcătos sfînt

în adevăr trăind în lumea rătăcirii

locuiesc printre morţi ce sunt încă în viaţă

încerc să port lumină să nu cadă-n ceaţă

sunt un muritor ,dar nu un mort de tot

Negrul se-ntinde ca să mă orbească

lumea poartă ură , în gura li-i cenuşă ,invidie prostească

"gura lumii "mă sugrumă pe acest pămînt

unii ţipă ca nebunii ,alţii se-ngroapă în mormînt .

ochii se-nchid, nu suferă gunoiul ,praful înverşunat

respiraţia se-neacă , fiindcă totul duce la păcat

sunt un simplu om ,dar foarte complicat

îmi doresc dreptate ,adevăr. pur-curat

moartea mă pîndeşte ca să mă doboare

mă loveşte zilnic cu a ei duhoare

În final oferă veşnicia mult dorită

aceasta - i unica splendoare a ei menită

pentru un simplu muritor ,păcătos -sfînt

ce obsearvă doar deşărtăciune pe acest pămînt

21 мая 2011 г.

Ultimul Gînd

Sunt legat de moarte .

prin necaz şi durere .

Voi fi îngropat în pămîntul lutos,

În sudoarea mormîntului singuratic.

Trupul în timp va putrezi cu încetul,

viermii cu poftă îl vor mînca în grabă .

Ce pasă de trup să-mi fie acum ?!,

căci sufletul în el nu se va afla .

Duhul se urcă sus spre etern,

şi-n veci va dăinui în cerul sfînt,

acolo unde locuieşte Dumnezeu .

16 мая 2011 г.

Rătăcitul

Calc atent pe treapta vieţii dure, înspăimântat,
Respir încet şi am fiorii adesea înfriguraţi,
Șterg praful de pe polița iluziilor şi-a Amintirii,
Unde locuieşte ea -" icoana sfântă"- a iubirii.
Privesc înfricoşat spre finalul întristării
Și din ochii sparţi curge lin ceva, amărui - sărat.
Șterg de pe obrazul palid drumul lacrimilor mele,
Un rătăcit sunt, răpit de un gând mult prea stricat.
Chinuit în conştiinţă, judecat de propriul Eu,
Pedepsit cu suferinţa pentru dragostea distrusă,
Aruncat în temniţa "singurătăţi", încătuşat cu tăcere,
Îngrop adânc, răposata speranţă pentru înviere.

14 мая 2011 г.

/Între/- " Între-bări"

De ce când doresc să uit de ea, gândul mă trădează?
De ce în priveliştea cerului înstelat, ochii sclipitori îi zăresc?
De ce când vântul se strecură pe furiş la ureche, îi aud surâsul plăcut?
De ce când totul ar trebui să fie atât de simplu, e foarte complicat?
De ce iubirea e dură pentru cel ce iubeşte dar nu e reciproc?
De ce inima nebună sare din piept de durere şi nu-şi găseşte locul?
De ce din venele umplute cu sânge a rămas doar veninul amar?
De ce totul este ca prin ceaţă când trebuia să fie atât de clar?
De ce amintirile se pecetluiesc adânc în sufletul pusteit?
De ce încercând să le şterg rămâne o amprentă clară arzătoare?
De ce cînd doresc să închid "cutia cu vise " nu găsesc unicul zăvor?
De ce mi-a dat viaţă "mama şi tata".De ce m-am născut??.Ca să mor!!? ..

3 мая 2011 г.

Prezent-Viitor

Astăzi sunt într-un pustiu lipsit de gînd,

Înconjurat de pulbere şi nisip albicios.

Încerc să găsesc o umbră de copac plăpînd,

Să-mi odihnesc trupul în tihnă şi cuviincios.

Astăzi soarele e prea arzător şi încrezut,

Pielea scîrţie şi se prăjeşte a jale dureros.

Nu e niciun nor în orizontul cerului măreţ

ca să nu-mi topească carnea soarele pînă la os.

Astăzi luna nu mai străluceşte în zare,

Nici urme de stele în divinul cer senin

Întunericul pustiului mă copleşeşte prea des

Însă doresc foarte mult un adăpost luminos şi etern.

Dar ştiu că vor apărea şi zorile senine,

Iar arşiţă de soare nu va mai exista,

Aştept norii cu nerăbdare să zboare în a lor cale,

Iar lumina să triumfe pedeplin în viaţa mea.